3 August 2017 publicat în Psihologie 31 share-uri

Prima iubire a unui adolescent poate trece de la cel mai frumos lucru care i se poate intampla in aceasta viata la cea mai mare drama din viata lui (si viceversa) daca nu va sti sa isi gestioneze foarte bine emotiile si sentimentele.
Adolescentii sunt acei copii mari, care se indragostesc repede, pe sistemul aici si acum. Nu e de ajuns ca parintii se obisnuiesc destul de greu cu schimbarile fizice bruste, cu noile tinute vestimentare, cu stilul mai agresiv de a raspunde, dar dintr-o data trebuie sa si gestioneze situatia in care copilul lor anunta ca au iubit sau iubita.

In opinia psihologului Lenke Iuhos (foto), prima iubire a unui adolescent poate trece de la cel mai frumos lucru care i se poate intampla in aceasta viata, la cea mai mare drama din viata lui, si viceversa, daca nu va sti sa isi gestioneze foarte bine emotiile, sentimentele.

“Toate aceste sentimente sunt noi pentru un adolescent si nu va sti cum sa se joace cu ele. La aceasta varsta, sunt in perioada descoperirilor, experientelor, pot trata iubirea ca pe o joaca sau chiar ca pe un lucru foarte serios. Multi parinti cu care am interactionat glumesc pe aceasta tema, plasandu-l in paradigma “el va fi un mare cuceritor/ea frange multe inimi”. Acestea sunt proiectii facute de parinti, prin care introduce o imagine personala cu un grad ridicat de respect de sine sau chiar cu dorintele neimplinite. De multe ori, sfaturile acestora cu privire la iubire, se rezuma doar la experienta lor personala, parintii incercand sa retraiasca prin copiii lor propria lor adolescenta. si totusi, cand dorinta se poate indeplini, adultii au tendinta de a se mira, a-l opri pe copil, cu o motivatie nefireasca, ca mai are timp. E de inteles reactia familiei, insa prima iubire tot apare. in umbra apar si temerile parintesti”, declara Lenke Iuhos, specialist in psihologia adolescentilor.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Luna plină în Balanță de pe 6 aprilie ne învață puterea iubirii echilibrate. Vindecarea unor relații!   FOREO lansează un nou brand anti-îmbătrânire Majoritatea femeilor cred că încă nu există egalitate de gen în România

6 semne care il dau de gol pe adolescent atunci cand s-a indragostit

Mai mult decat atat, psihologul este de parere ca un parinte poate descoperi destul de usor ca fiul sau fiica lor a inceput perioada adolescentei si experimenteaza deja iubirea. in opinia specialistului, exista cel putin 6 semne care il dau de gol pe adolescent atunci cand e indragostit.

1. Copilul viseaza mereu cu ochii deschisi.

“Are reactii intarziate, refuza programul cu care s-a obisnuit deja in familie de multi ani. Nu mai ia cina in familie ca odinioara, nu mai iese cu parintii la cumparaturi, este mereu distrat, iar prezenta persoanelor din familie parca ar fi in ceata pentru el, ignora multe lucruri care se petrec in jurul lui”, declara psihologul.

2. Interesul fata de persoana de care se simte atras.

“Vorbeste despre acea persoana cu parintii, cu prietenii, cu fratii, cu profesorii sau chiar cu vecinii. Daca aveti un copil care nu vorbeste despre iubirea lui, vorbiti cu el, sansa e mare ca in timp sa scape un nume, o vorba despre ea sau el. intrebati-i despre prietenii cu care se inteleg cel mai bine in clasa, cu cine vorbeste cel mai mult si pe ce teme. Se va crea o legatura sanatoasa parinte-adolescent, iar dramele, frustrarile, depresiile pot fi mai usor de controlat in viitor”, este de parere specialistul.

Caria dentară – ce este și cum se tratează Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi pe cineva care a murit? Este semn bun sau rău? Test de dragoste: Ce semn arată că sunteți suflete pereche?

3. Intalnirile cat mai dese cu persoana iubita.

“Un model parental sanatos cu o iubire si atasament dintre parinti ii da o imagine clara adolescentului ca la intalnire si el ava avea un comportament functional, astfel se reduce riscul de a avea conflicte cu partenerul de intalnire. Adolescentii expun valorile invatate de acasa, daca acestea sunt transparente pentru el, astfel veti putea usor sa discutati cu el despre starea de a fi indragostit.

4. Le e teama tot mai mult de a fi refuzati, de a fi umiliti in public.

“Cu toate ca ii simtim ca vor sa faca mai mult, sa se apropie mai mult de o persoana, ei raman la stadiul de indragostiti de la distanta. Vor dezvolta o teama de orice, pornit de la teama de a vorbi cu persoana draga, iar lucrurile acestea le vor simti repede. Vor vorbi foarte putin despre asta, de teama ca persoana draga o sa afle si o sa-l umileasca in public pentru asta. in astfel de cazuri, stima de sine tinde sa scada foarte mult, iar rolul parintilor, al prietenilor adevarati, este vital pentru recapatarea increderii”, explica psihologul Lenke Iuhos.

6 proiecte pentru elevi încep în luna mai în București. Cursuri gratuite de înot și un târg educațional, printre acestea 6 cauze ale sânilor lăsați: cum poate fi rezolvată această problemă estetică? SYMMETRICA investește peste 6 mil. € în panouri fotovoltaice

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri