18 Decembrie 2019 publicat în Familie 13 share-uri

Decorarea casei pentru sărbătorile de iarnă nu este atât de simplă precum pare, dar poate fi extrem de distractivă dacă îi implici și pe ceilalți membri ai familiei.

Entuziasmul tuturor își face simțită prezența cu mult timp înainte de venirea sărbătorilor, astfel că pregătirile au început deja în multe case. Este posibil ca programul zilnic pe care îl ai să fie unul încărcat și să nu petreci cu familia ta atât de mult timp pe cât ți-ai dori, dar sărbătorile te vor ajuta în acest sens. Chiar dacă, în general, zilele de sărbătoare sunt cunoscute ca fiind prilejul ideal pentru a petrece timp cu cei dragi, o idee foarte bună este să te bucuri de prezența acestora inclusiv în perioada pregătirilor, mai ales pentru că sigur îți va fi util puțin ajutor.

Decorează casa împreună cu familia

Decorarea casei pentru sărbătorile de iarnă nu este atât de simplă precum pare, dar poate fi extrem de distractivă dacă îi implici și pe ceilalți membri ai familiei, inclusiv pe cei mici, în această activitate. Primul pas este să pornești în căutarea unor decorațiuni de Crăciun care să se potrivească stilului în care vrei să îți înfrumusețezi casa. Desigur, alegerea acestora este o ocazie foarte bună de a petrece timp cu familia ta. Copiii cu siguranță se vor arăta încântați să ia parte la pregătirea casei pentru venirea lui Moș Crăciun. 

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 3DUTECH dă startul concursurilor naționale de 3D design & printing pentru elevi și profesori. Roboții, principala temă din acest an Cum să-ți decorezi camera de zi cu buget redus: 7 trucuri de urmat Nou, ediție limitată - Wonders of Jasmine

Nu trebuie să te îngrijorezi că va trebui să te confrunți cu aglomerația din magazine în căutarea decorațiunilor perfecte, pentru că cea mai bună variantă este să le cauți online. Astfel, ai acces la o gamă mult mai variată de produse fără să depui niciun efort. Ca să economisești nu doar timp, ci și bani, ia în considerare cumpărarea unor decorațiuni la mâna a doua – sunt mulți cei care vând obiecte după o singură utilizare sau chiar fără să le fi folosit niciodată. Și nu uita că, atunci când te ocupi de căutarea decorațiunilor, e important să îi ai alături de tine și pe cei mici.

Implică-i pe cei dragi în alegerea pomului de Crăciun

Pomul împodobit este un simbol al sărbătorilor de iarnă, mai ales pentru că este locul în care cei cuminți vor găsi, în dimineața zilei de Crăciun, cadourile pe care le-au așteptat cu atât de multă nerăbdare tot anul. Tocmai din acest motiv, este bine să îi ai și pe copii alături atunci când ești în căutarea pomului perfect, chiar dacă ei nu cunosc întocmai criteriile de alegere. 

Cum să restabilești echilibrul natural al florei vaginale: soluții de durată, ușor de aplicat   Sunt adorabile, nu ai cum să le reziști: Împletituri decorative minunate pentru ouăle de Paști! De ce jantele sunt la fel de importante ca și anvelopele: 3 motive

Desigur că decizia finală este la tine. Tu vei lua în calcul dimensiunile bradului, care trebuie să fie alese în funcție de cele ale camerei, și bogăția coroanei, și vei ști să îl alegi pe cel care se potrivește cel mai bine locuinței tale. Însă este o ocazie foarte bună de a te putea bucura de câteva conversații distractive cu cei mici, pentru că aceștia nu vor rata ocazia să își exprime creativitatea. Alegerea bradului este o activitate care are loc doar o dată pe an, așa că pregătește-te să fii asaltată cu întrebări din partea copiilor tăi, care vor fi entuziasmați că te pot ajuta. Indiferent că te-ai decis asupra unui brad natural sau asupra unuia artificial, dă șansa membrilor mai mici ai familiei să își exprime părerea.

Pregătiți împreună masa de sărbători

Un alt aspect important când vine vorba despre sărbătorile de iarnă sunt preparatele cu care îți vei întâmpina musafirii, dar și cu care îi vei face fericiți pe membrii familiei tale. Pregătirea mesei de Crăciun presupune, în primul rând, să alegi un meniu, să mergi la cumpărături, și apoi să gătești felurile de mâncare alese. Este încă o ocazie perfectă de a petrece timp împreună cu familia ta, pentru că fiecare etapă a pregătirii mesei îi poate implica pe aceștia. 

Unghiile cu efect cromat, tendința primăverii Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Cum să obții o masă bogată și sănătoasă de sărbători. Mai multe legume, mai puțin zahăr și multă hidratare

Cumpărăturile împreună cu copiii vor fi o adevărată aventură, dar nu ezita să îi incluzi și în stabilirea meniului și în prepararea mâncării. Aceste activități nu vor mai fi obositoare, așa cum ar putea fi dacă le-ai face singură, ci amuzante și te vor apropia mai mult de cei apropiați. Cea mai distractivă parte va fi la prepararea deserturilor, pentru că acestea vor stârni cel mai mare interes printre cei dragi ție. 

Sărbătorile de iarnă înseamnă bucurie, iar cel mai plăcut fel de a le petrece este împreună cu familia ta. Timpul este unul dintre cei mai aprigi dușmani pe care îi ai, așa că implică-i pe cei dragi în pregătiri și alege, împreună cu ei, toate cele necesare pentru un Crăciun perfect.

Sursă foto: By Pressmaster /Shutterstock

Nu meriți oameni nepregătiți să te iubească! Alege-te întotdeauna pe tine! Pluto retrograd în Vărsător – 1 mai – 11 iunie 2023. Totul e bine când se TRANSFORMĂ cu bine! Cad unele lanțuri care ne țineau pe loc și ne luăm puterea înapoi Cazul Ana Morodan mi-a amintit că ar trebui să fim mai atenți la nevoile emoționale ale copiilor, ale elevilor și ale studenților noștri

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri