14 Septembrie 2018 publicat în Frumusete 1 share-uri

Cele mai bune sfaturi despre cum îți poți spăla părul acasă, în 7 pași.

Ți se întâmplă și ție ca, la salon, părul tău să arate minunat dupa coafare, dar când trebuie să îl aranjezi acasă rezultatul să fie departe de adevăr? Nu pune acest insucces pe seama lipsei de îndemânare, căci una dintre posibilele cauze ar putea fi faptul că nu urmezi pașii corespunzători pentru spălarea podoabei capilare. Îți împărtășim, așadar, cele mai bune sfaturi despre cum îți poți spăla părul acasă, în 7 pași care îți garantează un păr fabulos.

1. Clătește părul

Cel mai probabil că și tu îți clăteai părul doar după ce îl șamponai. Ei bine, este indicat să și începi cu acest pas și chiar să îi acorzi atenția cuvenită. Părul trebuie să fie bine limpezit înainte de a aplica șamponul, tocmai pentru că în acest mod cuticula se va deschide, murdăria și impuritățile fiind mai ușor de curățat. De preferat este ca părul să fie clătit cu apă călduță, pentru a stimula deschiderea cuticulelor, lucru esențial pentru absorbția mai rapidă a substanțelor din tratamentele și măștile speciale.

2. Aplică balsam pe vârfuri

Peste acest pas nu trebuie să sari, mai ales dacă ai părul lung. Înainte de șamponare, aplică o cantitate redusă pe vârfurile părului, pentru a le conferi un plus de protecție. Astfel, vei avea grijă de sănătatea vârfurilor și vei căpăta un păr mai strălucitor.

3. Șamponează

În sfârșit ai ajuns la punctul culminant: șamponarea! Înainte de toate, e important să te asiguri că folosești doar sampoane profesionale, care te vor ajuta să ai un păr ca și când abia ai fi ieșit din salonul de coafură. Mai apoi, ține cont de alte două sfaturi importante: nu aplica o cantitate de șampon mai mare decât este nevoie și aplică șamponul doar pe scalp și pe ceafă. Nu este (ne)voie să pui acest produs și pe lungimea părului!

4. Nu repeta șamponarea

În ciuda indicațiilor de pe sticla de șampon, cei mai buni hairstyliști spun că nu este nevoie ca șamponarea să se repete. Recomandat este să aplici șamponul doar o singură dată, prin tehnicile corespunzătoare. Evită, așadar, șamponarea podoabei capilare, cu excepția cazului în care părul tău nu este foarte murdar.

5. Curăță blând

Cu siguranță că adori acea senzație plăcută pe care o ai atunci când îți speli părul la salon, pentru că scalpul beneficiază de un masaj pe cinste! Urmând exemplul, pune în aplicare acest sfat și când îți speli părul acasă și folosește mișcări blânde pentru a nu agresa pielea capului. Poți folosi buricele degetelor, masând cu mișcări circulare scalpul. Ai foarte mare atenție să nu agresezi vârfurile ci mai degrabă alege să le masezi gentil.

6. Aplică balsamul

După ce ai clătit părul de șampon, aplică un balsam sau o mască. E esențial să alegi produse de bună calitate și să faci alegerea în funcție de tipul tău de păr. Aceasta este o etapă esențială pentru menținerea sănătății și frumuseții podoabei capilare.

7. Clătește

Ultimul pas constă în clătirea părului cu apă din abundență. Daca ai posibilitatea, fa acest lucru folosind dusul, deoarece acesta va permite clatirea mai rapida a parului, datorita jetului puternic de apa.

Foto: Sofia Zhuravetc /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri