Dacă nu știi ce să alegi, îți facem câteva recomandări cu șase dintre cele mai bune vinuri românești aromate.

Topul cu cele mai bune vinuri românești se schimbă anual și de fiecare dată apar noi titluri în preferințele experților pentru alegerea acestor băuturi din cramele autohtone. Pentru o seară specială poți opta fie pentru vinuri roșii, fie pentru unele albe, rose sau spumante realizate din soiuri naționale.

Unul dintre cele mai mari producători de vin din Europa este România. Cele mai bune vinuri românești trec granițele țării și nu lasă, poate, o amprentă atât de însemnată în preferințele noastre, ale celor care le avem la îndemână. Deși ar trebui, pentru că au o istorie care înseamnă licori apreciate. Plus că, aceste băuturi menite să completeze mesele în familie sau o cină romantică, se pot găsi cu ușurință, garantându-ți o seară specială cu minim de efort.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. PetExpo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie, are loc între 19-21 Mai la ROMAERO Băneasa SAGA Festival anunță programul pe zile pentru cea de-a treia ediție: Robin Schulz, Elley Duhe și Vintage Culture printre artiști VREAU SĂ CRESC SĂNĂTOS!

Dacă nu știi ce să alegi, îți facem câteva recomandări cu șase dintre cele mai bune vinuri românești aromate, parte din soiuri de renume din crame cu etichetă. Ne-am axat pe băuturi care sunt ușor de găsit și cu prețuri accesibile, ca să fie simplu de achiziționat.

Vin rose sec Vinul Cavalerului Sauvignon 

Vinul Cavalerului este unul parfumat livrat de Serve, din soiul de struguri Cabernet Sauvignon și se remarcă printr-un amestec de miros de cireșe, fructe exotice, pomelo, căpșuni dar și flori albe. Are un gust fresh și răcoritor asigurat de o aciditate echilibrată. Poate completa un meniu servit cu aperitive, paste, brânzeturi, pizza dar și preparate mai light din carne albă.

Vin roșu Pinot Noir Fetească Neagră Special Reserve Prahova Valley

Unul dintre cele mai bune vinuri românești este Prahova Valley Special Reserve (Pinot Noir), un sortiment de Fetească Neagră, unul caracterizat de un gust cu buchet simplu fructat și un strop de vanilie. Mirosul este unul caracterizat de prune uscate și accente vanilate. Vinul roșu demisec are un buchet inedit, rezultând prin maturare în butoaie de lemn de stejar. Se poate servi alături de paste, brânzeturi și preparate din carne roșie, vânat și curcan.

Cele mai bune căști pentru momentul tău cu tine Cele mai bune căști pentru momentul tău cu tine APIVITA: CREAT DE ALBINE ÎN FLORA GRECEASCĂ, DEZVOLTAT PRIN ȘTIINȚĂ

Vin spumant Rhein Extra Brut Imperial

Prin fermentare naturală, spumantul Rhein Extra Brut Imperial este unul dintre cele mai bune vinuri românești - face parte din soiul Chardonnay, este caracterizat printr-o textură rafinată. Are alcool de 12.5% și se recomandă asocierea culinară cu aperitive, icre negre, stridii - în principiu preparate marinate dar și deserturi cu fructe. Are o culoare alb-auriu și arome intense și vibrante de piersici, pere coapte și migdale.

Vin alb dulce Transylvanian Ice Wine

Transylvanian Ice Wine este unul dintre cele mai dulci și bune vinuri românești cu aromă de fructe galbene (caise, piersici, lychee, ananas). Bifează un buchet de flori de câmp plus o aromă dulce de miere. Fermentează și maturează în tancuri de inox, fiind făcut în colaborare cu producătorul Kracher. Se obține dintr-un soi de struguri albi aromați și se potrivește foarte bine cu produse de patiserie, cheesecake dar și cu brânzeturi.

Pisicile și ploaia - o poveste de dragoste de interior. 15 imagini sugestive care descriu relația pisicuțelor cu ploaia Idei de cadouri memorabile pentru femei sofisticate Look-uri moderne pentru primăvară cu cea mai nouă colecție Levi’s Made & Crafted

Vin roșu demisec Beciul Domnesc Vincon - Pinot Noir

Un vin roșu este perfect pentru o cină în noi, pentru declarații de dragoste sau pur și simplu pentru discuții dintre cele mai personale și interesante între două persoane care vor să se cunoască. Beciul Domnesc Vincon Pinot Noir este unul dintre cele mai bune vinuri românești, unul catifelat cu arome delicate de cireșe negre, vanilie și scorțișoară, nuanțe ușor migdalate.

Vin alb sec Mirachi Riesling de Segarcea

Un vin de colecție, o băutură pentru serile speciale, pentru cine deosebite, o licoare de la producătorul Domeniului Coroanei Segarcea. Vinul alb sec Mirachi Riesling se cutivă pe colinele dobrogene și are un miros profund de flori de viță de vie, dar și de soc cu ușoare nuanțe de critice. Este excelent alături de niște fructe de mare.

Alexandrion Group a premiat tineri sportivi cu performanţe remarcabile la 9 discipline, în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2023 4 sfaturi ale specialiştilor pentru îngrijirea tenului femeilor de 30 de ani  FOREO lansează un nou brand anti-îmbătrânire

Foto homepage: ESstock /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri