27 Iulie 2018 publicat în Lifestyle 48 share-uri

Citiți o frumoasă rugăciune a lui Don Miguel Ruiz care ne va ajuta să ne acceptăm așa cum suntem, să ne iubim pentru ceea ce suntem și să ne îmbrățișăm cu toată dragostea pe care o merităm!

A te iubi pe tine însuți chiar acum, așa cum ești, înseamnă să îți oferi raiul. Nu aștepta până când mori. Dacă aștepți, mori acum. Dacă iubești, trăiești acum. Alan Cohen

Dacă ai întâlnit sau ai în viața ta pe cineva drag care nu are încredere în sine și nu se iubește pe sine suficient de mult încât să vadă ce ființa minunată este, spune-i tu. Spune-i că merită, contează, spune-i că iubirea este dreptul său din naștere, spune-i cât de special este, spune-i că este în regulă așa cum este, cu tot cu calitățile și defectele sale, spune-i să aibă încredere în el așa cum are în alții. Cel care l-a creat știe. Amintește-i și tu. Oferă-i această rugăciune de împuternicire și de amplificare a iubirii de sine ca pe un cadou spiritual care îl va ajuta să își îmbunătățească viața și relația cu sine și cu ceilalți.

Rugăciunea circulă pe internet și îi este atribuită lui Don Miguel Ruiz, personalitate internațională a spiritualității, autorul cărții “The Four Agreements” (Cele patru legăminte), "Arta de a iubi", "Cele cinci nivele ale atașamentului".

Rugăciune pentru iubirea de sine (Don Miguel Ruiz)

Astăzi, Creator al universului, te rugăm să ne ajuți să ne acceptăm așa cum suntem, fără să ne mai judecăm. Ajută-ne să ne acceptăm mintea așa cum este, cu toate emoțiile noastre, cu visurile și speranțele noastre, cu personalitatea noastră, cu felul nostru unic de a fi. Ajută-ne să ne acceptăm corpul așa cum este, cu toată frumusețea și perfecțiunea sa. Îngăduie ca iubirea noastră de sine să fie atât de puternică astfel încât să nu ne mai respingem niciodată și nici să nu ne mai sabotăm fericirea, libertatea și iubirea.

Foto: Helena Lansky /Shutterstock

De acum încolo, îngăduie ca fiecare acțiune, fiecare reacție, fiecare gând, fiecare emoție să se bazeze numai pe iubire. Ajută-ne, Creatorule, să ne amplificăm iubirea de sine până când întregul vis al vieții noastre se transformă din teamă și drama în iubire și bucurie. Îngăduie ca puterea iubirii de sine să fie suficient de puternică încât să spargă toate minciunile pe care am fost programați să le credem – toate minciunile care ne spun că nu suntem suficienți de buni sau suficient de puternici sau suficient de inteligenți, că nu putem să facem.

Îngăduie ca puterea iubirii de sine să fie atât de puternică astfel încât să nu mai fie nevoie să ne trăim viețile în funcție de opiniile celorlalți oameni. Îngăduie să avem în totalitate încredere în noi astfel încât să facem alegerile pe care trebuie să le facem.

Atunci când ne iubim pe noi înșine, nu ne mai este teamă să înfruntăm responsabilitățile din viața noastră sau să ne confruntăm cu orice probleme, le rezolvăm atunci când apar.

Orice am dori să realizăm, îngăduie să fie făcut cu puterea iubirii de sine.

Începând de astăzi, ajută-ne să ne iubim pe noi înșine atât de mult să nu cauzăm niciodată circumstanțe care merg împotriva noastră. Ajută-ne să ne putem trăi viața fiind noi înșine și nepretinzând că suntem altcineva doar pentru a fi acceptați de ceilalți. Nu mai avem nevoie ca ceilalți să ne accepte sau să ne spună cât de buni suntem fiindcă știm că suntem.

Cu puterea iubirii de sine, îngăduie să ne bucurăm de ceea ce vedem atunci când ne uităm în oglindă. Îngăduie ca zâmbetele să fie întotdeauna pe chipurile noastre și să amplifice frumusețea interioară și exterioară. Ajută-ne să simțim o iubire de sine atât de intensă încât să ne bucurăm întotdeauna de propria prezentă.

Îngăduie să ne iubim pe noi înșine fără să ne judecăm căci atunci când ne judecăm, purtăm vina și învinovățirea, simțim nevoia să pedepsim și pierdem perspectiva iubirii Tale. Întărește voința noastră de a ne ierta pe noi înșine în acest moment. Purifică mințile noastre de otravă emoțională și de judecățile de sine ca să putem trăim în pace deplină și iubire.

Permite ca iubirea de sine să fie puterea care ne schimbă viețile noastre. Având această putere în inimile noastre, puterea iubirii de sine, ajută-ne să transformăm fiecare relație pe care o avem, inclusiv cea cu noi înșine. Ajută-ne să ne eliberăm de conflictele cu cei din jur, să fim fericiți că ne împărțim timpul cu cei dragi și să îi iertăm pentru orice nedreptate pe care simțim că au făcut-o față de noi. Ajută-ne să ne iubim atât de mult încât să iertăm pe oricine ne-a greșit vreodată de-a lungul vieții.

Dă-ne curajul de a ne iubi familiile și prietenii necondiționat și să ne schimbăm relațiile în cel mai pozitiv și iubitor mod. Ajută-ne să creăm noi canale de comunicare în relațiile noastre astfel încât să nu existe un război al controlului, să nu existe un învingător și un învins. Îngăduie să lucrăm împreună, precum o echipă, într-un dans al iubirii, al bucuriei, al armoniei.

Îngăduie ca relațiile cu familiile și prietenii noștri să aibă la baza bucuria și respectul astfel încât să nu mai existe nevoia să le spunem cum să gândească sau cum să fie. Îngăduie ca relațiile noastre de iubire să fie minunate; Îngăduie să simțim bucurie de fiecare dată când împărtășim din noi cu partenerul nostru. Ajută-ne să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, fără să îi judecăm căci atunci când îi respingem, ne respingem pe noi. Când îi respingem pe ceilalți, te respingem pe Tine.

Astăzi este un nou început. Ajută-ne să o luăm de la început cu viețile noastre începând de astăzi, punând la temeliile lor puterea iubirii de sine. Ajută-ne să ne bucurăm de viețile noastre, de relațiile noastre, să explorăm viața, să ne asumăm riscuri, să fim vii și să nu mai trăim cu frica de a iubi. Îngăduie să ne deschidem inimile către iubire, care este dreptul nostru din naștere. Ajută-ne să aducem Gratitudinea, Generozitatea și Iubirea în viețile noastre astfel încât să ne bucurăm pe veci de tot ce ai creat.

Amin.

Foto homepage: Yupa Watchanakit /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri