6 Martie 2019 publicat în Lifestyle 1 share-uri

Ea ți-ar spune că nu are nevoie de niciun cadou material, dar, totodată, și tu îți dorești să îi poți oferi mai mult, mici surprize care ar încânta-o.

Fizicianul și filozoful Debasish Mridha spunea că “iubirea unei mame este mai frumoasă decât orice floare proaspătă”, de aceea, în Luna Femeii, prima lună de primăvară, mama este ființa care merită toată atenția și toate cadourile din lume.

Ea ți-ar spune că nu are nevoie de niciun cadou material și că tot ce își dorește este să te audă, să te vadă, să te îmbrățișeze și să se bucure de clipele petrecute cu tine, dar, totodată, și tu îți dorești să îi poți oferi mai mult, mici surprize care știi că ar încânta-o. Cum ar fi, de exemplu, o eșarfă din mătase, un parfum sau, de ce nu, o excursie de două zile într-un loc de vis.

Geantă mare

Ca orice femeie, în geanta unei mame gășești de toate, de la buletin, pastile și cheile de la casă până la pliculețe de zahăr și (unde e cazul) câte o bucurie dulce pentru nepoțelul ei. Ca să le poată ține pe toate are nevoie de o geantă pe măsură, așa că pun pariu că nu s-ar supăra dacă ar primi în dar o geantă nouă, un model modern și de dimeniuni mai mari decât cea pe care o poartă acum. Surprinde-o cu o geantă și o să se laude la toate prietenele și colegele cu cadoul de la fiica ei.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 cadouri pe care i le poți dărui unui bărbat din viața ta Idei de cadouri memorabile pentru femei sofisticate THE BEAUTIFUL CLUB - primul club exclusivist de beauty s-a deschis in centrul capitalei

Un model frumos de geanta poti gasi aici

Cercei floare

Dacă în ziua de astăzi sunt multe femei din generațiile mai noi care nu concep să poarte bijuterii, pe timpul mamelor noastre așa ceva nu exista. Bijuteriile au fost dintotdeauna un simbol al feminității, motiv pentru care cerceii și inelele nu lipseau niciodată. Mama ta cu siguranță poartă aceeași pereche de cercei de ceva vreme (că, deh, așa sunt mamele), de aceea o pereche nouă de cercei este o alegere inspirată când vine vorba de cadouri pentru mame. Poți să optezi pentru niște cercei mai deosebiți pe care să îi poate la diferite ocazii.

Ii poti achizitiona de aici

Cămașă cu imprimeu floral

Niciodată nu este prea târziu pentru reîmprospăteara garderobei. Dacă mama ta nu își mai vede capul de treburi și din acest motiv nu mai ajunge la cumpărături ca să își achiziționeze haine noi, este timpul să intervii tu. Mai exact, surprinde-o din când în când cu un cadou util cum este o bluză sau o cămașă, depinde de preferințele ei. Primăvară fiind, o bluză cu imprimeu floral este ideală.

Poti vedea camasa aici

Set de boluri

Și tu ești de părere că farfuriile și bolurile din care mâncai când erai mică ar cam trebui să fie înlocuite cu unele noi, nu-i așa? Au trecut deja câțiva ani buni și se merită schimbarea. Nu îți anunța mama ce ai de gând să îi oferi în dar pentru că nu o să accepte, mai bine fă-i o surpriză și apoi fă-o să înțeleagă că schimbările sunt bune din când în când. Chiar dacă este posibil să spună că nu era nevoie de un asemenea cadou, o să prindă imediat drag de noile boluri.

Cumpara setul de aici

Carte “Înainte să fim ai voștri”

"O poveste emoționantă despre destrămarea și reîntregirea unei familii, despre dragostea fraternă și povara secretelor." - Revista People. Ce zici, o să îi placă mamei tale să citească povestea? Da, cărțile sunt întotdeauna o idee bună de cadou, indiferent de vârstă. Sugerează-i mamei tale că ar trebui să aibă mai mult timp pentru ea și să îl aloce relaxării, o metodă de relaxare fiind cititul.

Poti gasi cartea aici

Niciun cadou nu o să se ridice la meritul unei mame, pentru că o “mamă râde râsul nostru, varsă lacrimile noastre, iubește iubirea noastră, suferă teama noastră. Trăiește bucuriile și necazurile noastre și împărtășește speranțele și visurile noastre.” [Julia Summers]

Sursa foto homepage: By TierneyMJ /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri