11 Martie 2019 publicat în Lifestyle 300 share-uri

Este de datoria noastra sa ne imbratisam cu iubire si intelegere stramosii, sa ii acceptam cu calitatile si vulnerabilitatile lor si sa vindecam in neam ceea ce sta in puterea noastra sa vindecam.

Atat stramosii nostri de sange, cat si cei spirituali sunt o veriga importanta in parcursul nostru existential, ei sunt o componenta esentiala a actualei noastre existente fizice si spirituale, sunt insasi radacinile noastre. Din ele ne tragem seva si pe ele construim ulterior. Ei ne-au transmis din genele lor, din cunoasterea si experientele lor, din invaturile lor, din iubirea lor, din calitatile, pacea, intelepciunea, armonia lor, dar si din imperfectiunile, slabiciunile, defectele, limitarile, conditionarile si durerilor lor. Este de datoria noastra sa ii imbratisam cu iubire si intelegere, sa ii acceptam, sa vindecam acolo unde este de vindecat pentru a da mai departe urmasilor nostri radacini sanatoase si puternice.

Thich Nhat Hanh este un calugar budist de origine vietnameza, cunoscut ca una dintre cele mai influente voci spirituale ale momentului. Este si fondator al “Plum Village Tradition”, o scoala de budism, dar si activist pentru pace. Martin Luther King este cel care l-a numit “un apostol al pacii si al non-violentei”. In cartea”“Plum Village Chanting and Recitation Book“, scrisa impreuna cu calugarii si calugaritele de la Plum Village, Thich Nhat Hanh ne ofera o frumoasa rugaciune sau practica de conectare, iubire si iertare fata de stramosii nostri de sange, cei spirituali si fata de cei care au fost pe acest pamant inaintea noastra si au facut posibil traiul nostru de astazi.

Thich Nhat Hanh: Rugaciune de conectare, acceptare si iubire fata de stramosii nostri 

I

Cu recunostinta,  ma inclin in fata tuturor generatiilor mele de stramosi din familia mea de sange.

Atingem pamantul… (Atunci cand atingem pamantul, ne conectam cu stramosii nostri de sange)

Ii vad in mine pe mama si pe tatal tau a caror sange, carne si vitalitate circula in propriile vene si hranesc fiecare celula din mine. Prin ei, ii vad pe cei 4 bunici ai mei. Imi vad radacinile in tatal meu, in mama mea, in bunicii mei, in bunicile mele si in toti stramosii mei. Stiu ca sunt doar o continuare a acestui neam ancestral. Asteptarile, experientele si intelepciunea lor au fost transmise de-a lungul a atat de multe generatii de stramosi.

Port in mine viata, sangele, experienta, intelepciunea, fericirea si durerea tuturor generatiilor. Imi deschid inima, carnea si oasele pentru a primi energia cunoasterii, a iubirii si a experientelor transmise mie de toti stramosii mei. Va rog sprijiniti-ma, protejati-ma si transmiteti-mi energia voastra. Suferinta si toate elementele care au nevoie sa fie transformate, ma rog sa pot sa le transform.

Stiu ca oriunde sunt copii si nepoti, stramosii sunt si ei acolo. Imi vad parintii cand erau copii, tineri si inocenti, nou-veniti pe aceasta lume si liberi de durere. Le vad inocenta si simt iubire, compasiune si durere pentru durerile lor.

Stiu ca parintii isi iubesc intotdeauna si isi sprijina copiii si nepotii, chiar daca nu sunt intotdeauna capabili sa o exprimi pe masura din cauza greutatilor pe care le-au intampinat la randul lor. Vad ca stramosii mei au incercat sa construiasca un stil de viata bazat pe recunostinta, iubire, incredere, respect si bunatate plina de iubire. Ca o continuare a stramosilor mei, ma inclin adanc si permit energiei lor sa curga prin mine. Ii rog pe stramosii mei sa ma sprijine, sa ma protejeze, sa imi dea putere.

Foto: Arthimedes /Shutterstock

II

Cu recunostinta, ma inclin in fata tuturor generatiilor de stramosi din familia mea spirituala.

Atingem pamantul... (atunci cand atingem pamantul ne conectam cu stramosii nostri spirituali)

Ii vad in mine pe cei care m-au invatat, pe cei care mi-au aratat calea iubirii si a intelegerii, calea de a respira, de a zambi, de a ierta si de a trai cu profunzime in momentul prezent. Ii vad prin cei care m-au invatat pe mine pe toti cei care au invatat pe altii de-a lungul a multe generatii si traditii, mergand pana la cei care au inceput familia mea spirituala acum mii de ani.

Ii vad pe Buddha, Iisus si Fecioara Maria. Pe Moise si Abraham. Pe Mahomed si Krishna si pe multi alti barbati si femei curajoase care ne-au aratat calea. Ii vad pe ei toti ca pe stramosii mei spirituali. Energia lor a transformat in mod profund lumea. Energia lor a patruns si in mine si creeaza pace, bucurie, intelegere si bunatate plina de iubire.

Fara toti acesti stramosi spirituali, nu as sti calea de a ma ruga pentru a aduce pace si fericire in vata mea si in vietile familiei si ale societatii. Imi deschid inima si trupul pentru a primi energia intelegerii, a bunatatii iubitoare si a protectiei de la Cei Treziti.

Stiu ca sunt o continuare a invataturilor lor si a tuturor celor care s-au rugat de-a lungul a multor generatii. Ii rog pe acesti stramosi spirituali sa imi dea mai departe sursa de energie, pace, stabilitate, intelegere si iubire. Ma angajez sa folosesc aceasta energie pentru a ma ruga astfel incat sa transform suferinta din mine si din lume si sa transmit mai departe energia lor generatiilor urmatoare de invatatori spirituali.

III

Cu recunostinta, ma inclin in fata acestui pamant si tuturor stramosilor care ni l-au pus la dispozitie

Atingem pamantul… (atunci cand atingem pamantul ne conectam cu el)

Vad ca sunt intreg, protejat si hranit de acest pamant si de toate fiintele vii care au facut ca viata sa fie usoara si posibila pentru mine prin toate eforturile lor. Ii vad in mine pe toti cei care au muncit din greu si cu ajutorul talentelor, iubirii, perseverentei si a mintilor lor deschise, au construit scoli, spitale, poduri si drumuri si au protejat drepturile omului, au ajutat la dezvoltarea stiintei si a tehnologiei, au luptat pentru libertate si justitie sociala. Ii vad in mine pe toti stramosii mei care au stiut calea de a trai in pace si armonie cu natura, care au trait in echilibru cu muntii, padurile, animalele, vegetatia si mineralele acestui pamant. Simt energia acestui pamant cum imi patrunde in corp si in suflet, acceptandu-ma si sprijinindu-ma.

Ma angajez sa cultiv si sa mentin aceasta energie si sa o returnez astfel incat sa sprijin si sa protejez pamantul, aerul, apele, oceanele si animalele. O sa fac tot posibilul sa transmit aceasta intelegere generatiilor viitoare. Ma angajez sa aduc partea mea de contributie in a transforma violenta, ura, ignoranta si deziluzia care inca zace in constiinta colectiva a acestei societati astfel incat generatiile viitoare sa aiba mai multa siguranta, bucurie si pace. Rog acest pamant sa ma protejeze, sa ma sprijine si ii accept cu recunostinta intelepciunea.

“Ii accept pe toti stramosii din partea mamei si din partea tatalul in familia mea. Le accept toate calitatile si actiunile lor bune si le accept si toate slabiciunile. Imi deschid inima si imi accept toti descendentii mei de sange cu toate calitatile lor, talentele lor, dar si cu slabiciunile lor. Stramosii mei spirituali, stramosii de sange, urmasii spirituali si urmasii de sange sunt toti parte din mine. Eu sunt ei si ei sunt eu. Totul exista ca parte a unui fluviu minunat al vietii care este in continua miscare”Thich Nhat Hanh

~ Rugaciune extrasa din cartea "Plum Village Chanting and Recitation Book", via plumvillage.orgwww.stillwatermpc.org si google books

Foto homepage: Gordana Simic /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri