Grupul City Grill marchează Centenarul Marii Uniri cu un concurs de desen, destinat copiilor. Astfel, grupul propune 6 teme reprezentative din istoria României, împărțite pe categorii de vârstă.

Participanții pot câștiga biciclete Pegas, vouchere pentru ziua de naștere, abonamente la cinema sau la cursuri de înot.

Prin concursul “Istoria celor mari, desenată de cei mici”, reprezentanții City Grill îi invită pe copii să reinterpreteze în stil propriu evenimente importante precum încoronarea Regelui Ferdinand, Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dar și inaugurarea Palatului Telefoanelor sau prototipul primului elicopter lansat de Traian Vuia. Concursul se împarte pe două categorii de vârstă: 6-10 ani și 11-14 ani.

Desenele, pe una dintre cele 6 teme propuse, pot fi înscrise online, pe platforma dedicată acestui concurs, până pe 30 septembrie. Desenele pot fi create cu orice tip de instrumente pe care le preferă copilul cum ar fi: creioane colorate, acuarele, carioci, cretă și pe orice tip de material pentru desenat: hârtie, pânză, lemn, sticlă, carton, tablă, ciment. Este încurajată originalitatea, acesta fiind unul dintre criteriile de departajare. Fiecare participant poate înscrie un singur desen în concurs. La sfârșitul perioadei de înscriere, câștigătorii vor fi desemnați cu ajutorul unui juriu.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 15 ani de fashion, lifestyle și o comunitate bine definită se sărbătoresc, în luna aprilie, la Băneasa Shopping City Nicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith!

Premiile, în valoare totală de peste 10.000 de lei, vor fi acordate pentru fiecare dintre cele două categorii de vârstă și constau în:
Locul 1: voucher Pegas 1.200 lei + voucher 1.000 pentru aniversarea zilei de naștere în oricare restaurant din Grupul City Grill
Locul 2: voucher Pegas 1.000 lei + abonament de 1 an la Grand Entertainment Cinema&More Baneasa Shoping City
Locul 3: voucher Pegas 800 lei + voucher 8 lecții de înot la World Class
Mai multe detalii despre concurs aici: https://blog.out4food.ro/home-event

Despre Grupul City Grill

Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent 19 restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill și City Café.

Încă de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la baza ideea de a oferi clienților un loc potrivit pentru a invita un partener de afaceri la masă, de a crea un loc de relaxare necesar în pauza de masă, cu familia sau cu prietenii. Prin restaurantele operate, Grupul City Grill se adresează clientului urban care obișnuiește să-și petreacă timpul liber în oraș și să-și stabilească înălnirile business sau personale la o cafea. Meniurile din restaurante sunt accesibile și variate, cu specific românesc și internațional.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri