JYSK Romania a lansat colectia de mobilier si decoratiuni de gradina din 2019 in prezenta a peste 100 de invitati.

Comunicat de presă

JYSK România a lansat colecția de mobilier și decorațiuni de grădină din 2019 în prezența a peste 100 de invitați, în cadrul unei petreceri la plajă organizate la Ambasada Danemarcei în România.

Invitații au avut ocazia să descopere noile piese de mobilier de grădină, dintre care se remarcă gama de mobilier din bambus BAMLE, care include șezlong, scaun de plajă, măsuță și bancă de grădină. Bambusul este un material durabil, ușor de întreținut, care oferă grădinii sau terasei un aspect exotic și interesant. Un alt highlight al colecției este gama BEDER, care include canapea de terasă, pat de zi, masă și bancă de grădină cu un aspect retro inspirat din designul anilor ’60.

“Produsele din noua colecție de grădină au o puternică amprentă scandinavă și vorbesc despre petrecerea timpului liber în natură. Ele construiesc o punte emoțională între oameni și natură, o conexiune importantă pentru danezi. Scandinavii iubesc activitățile în aer liber și profită cât mai mult de lunile de vară, de aceea pentru ei e important ca spațiul exterior al locuinței să fie primitor și să aibă acea atmosferă hygge specifică”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

În acest an, compania daneză a inclus în sortimentul de grădină și produse care să dea mai multă culoare spațiului exterior. Un exemplu sunt scaunele de grădină SANDVED cu cadru din oțel și șezut din plastic, disponibile în cinci culori – verde, roz, albastru, gri și negru, și umbrelele de grădină AGGER, disponibile în patru culori.

Evenimentul de lansare, intitulat Sommervisen – Cântec de vară - a fost inspirat de petrecerile de pe plajele daneze date cu ocazia Solstițiului de vară, unul dintre cele mai importante momente din an în Danemarca. Ca la orice petrecere de Midsommer, nu au lipsit focul de tabără, cina pe malul mării, fotografiile pe plajă și o barcă plină de preparate delicioase, foarte apreciate de invitați.

„În Danemarca, lumina este foarte importantă. Petrecerea de Midsommer este, de fapt, un festival al luminii care are loc în cea mai lungă zi din an. Există multe feluri în care sărbătorim Midsommer în Danemarca, iar unul dintre acestea este să mergem la plajă. Avem 5000 de kilometri de plajă. Sărbătorim cu focuri de tabără, în jurul cărora oamenii se adună și petrec până după apusul soarelui. Apoi merg la ei în grădini și organizează petreceri alături de familie și prieteni, asemănătoare cu petrecerea din seara aceasta. Și pentru că vorbim despre lumină, trebuie să spun că JYSK este o poveste pe care noi o numim luminoasă. Este o companie daneză de succes, fondată de Lars Larsen, care a început prin a vinde plăpumi în anii ’70. Acum există magazine JYSK în toată lumea, unde găsești tot ce ai nevoie pentru casă”, a declarat în cadrul evenimentului Søren Jensen, Ambasadorul Danemarcei în România.

Line Skaaning Lindskov, Range & Design Coordinator JYSK Nordic, a povestit invitaților mai multe despre cele trei trenduri ale verii 2019 în materie de decorațiuni: Harmony, Sunbaked și Nordic Light.

“Pentru că suntem o companie cu prezență internațională, este important să avem tendințe globale, dar păstrăm întotdeauna amprenta scandinavă, care face parte din ADN-ul nostru. În acest sezon avem trei teme. NORDIC LIGHT este inspirată de lumina verilor scandinave, de mare și de păduri, care include produse în tonuri de albastru și verde. Este un stil simplu, minimalist, care folosește ton pe ton. HARMONY este o tendință care se bazează pe tonuri neutre, de la gri deschis până la gri închis și maro. Un cuvânt important pentru acest trend este calmul. Avem multe produse realizate din ratan, din sfoară, din iarbă de mare, și produse realizate din piatră precum vaza HARRY, care imită dunele de nisip. Tendința SUNBAKED este feminină, include produse cu franjuri, culori precum roz prăfuit, precum și produse realizate din bambus, un material foarte popular în acest sezon. Este un trend inspirat de stilul boho, cu produse din ceramică cu aspect handmade. Am adăugat și produse în formă de flamingo, care sunt un element haios”, a explicat Line.

Participanții la eveniment au avut ocazia să-și voteze trendul preferat, iar trendul care a adunat cele mai multe voturi a fost Sunbaked.

Printre invitații care au petrecut o seară de vară la plajă în Danemarca s-au numărat și Maria Radu, Răzvan Fodor, Vladimir Drăghia, Omid Ghannadi, Alina Vîlcu și Cosmin Stan.

Colecția de mobilier și accesorii de grădină este disponibilă în magazinele JYSK și în magazinul online.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri