28 August 2018 publicat în Psihologie 533 share-uri

Sunt cel puţin 3 metode prin care putem identifica vampirii emoţionali din viaţa noastră, astfel încât să putem lua o decizie privind relaţia cu aceştia.
De-a lungul vieții, întâlnim multe persoane alături de care ne angajăm în diverse relații în funcție de contextul respectiv: unele sunt sunt pozitive, ne creează emoții plăcute, o stare de relaxare, liniște, bucurie, siguranță, comfort psihic și emoțional însă, în altele ajungem să ne simțim hărtuiți sufletește, nesiguri, obosiți, deprimați, chiar neputincioși. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru (foto), o persoană care declanșează în noi astfel de senzații neplăcute se poate numi “vampir emoțional”, ne stoarce pur şi simplu de energie.

Legendele despre vampiri spun că simți la început o atracție inexplicabilă față de acea persoană, apoi îți suge sângele până te lasă fără vlagă, ajunge să te omoare sau te poate transforma într-un vampir. Acelaşi lucru însă se întâmplă și cu vampirii emoționali. Psihologul consideră că sunt cel puţin 3 metode prin care putem identifica vampirii emoţionali din viaţa noastră, astfel încât să putem lua o decizie privind relaţia cu aceştia, în deplină cunoştinţă de cauză:

  1. Sunt atrăgători, au harul de a-ți intra pe sub piele, au abilitatea de a se transforma cu ușurință în ceea ce vrei tu să vezi la ei, par altfel decât ceilalți (chiar sunt altfel decât ceilalți, doar că nu într-un sens pozitiv!), uneori chiar afirmă că ei nu sunt ca ceilalți pentru că asta și vor să-ți inducă pentru a te atrage.
  2. Te storc în mod constant de energie prin atitudinea lor. Psihologul american Brett Blumenthal îi numea “mâncători de viață”.
  3. Ajungând lipsit de energie, fără să fii conștient, poți deveni la rândul tău un vampir energetic în preajma persoanelor pozitive.

Cum îți dai seama că ești “atacat” de un vampir emoțional?

Poate la fel de important ca recunoașterea unui vampir emoțional sunt simptomele pe care o persoană le simte atunci când sunt “atacați” de unul. Astfel, în opinia psihologului, sunt cel puțin 9 simptome pe care le resimțim în momentele în care energia pur și simplu este suptă din noi.

Foto: Fernando Cortes /Shutterstock

“În primele momente, apare o senzație neplăcută în plexul solar (la 5 cm deasupra buricului) care este legat de emoțiile noastre. Aceste senzații sunt continuate de dureri de cap, senzația de disconfort sau iritare atunci când te afli în prezența lor, oboseală inexplicabilă după un timp petrecut în preajma lor (chiar și după o convorbire telefonică sau online), somnolență" , explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

"Apoi aceste senzații sunt interiorizate și produc un efect de tip domino asupra stării noastre generale și asupra caracteristicilor personalității noastre, precum: scade încrederea în propria persoană, apar sentimentele că nu suntem buni de nimic, avem tendința de a repeta în minte ultima conversație cu “vampirul” încercând să vezi unde ai “greșit”, scade apetitul alimentar, sexual, bucuria vieții, crește considerabil apetitul pentru carbohidrați și, desigur, se instalează anxietatea și depresia.

Aceeași legendă despre vampiri spune că ei nu se pot vedea în oglindă. Într-un sens metaforic, nici vampirii emoționali (energetici) nu “se văd în oglindă”, în sensul că le este destul de greu să conștientizeze și mai ales să accepte că au nevoie de o schimbare", completeaza specialistul.

Care sunt cele mai periculoase categorii de vampiri energetici?

De-a lungul mai multor studii, celebri profesori în psihologie au studiat această influență pe care o au vampirii energetici asupra oamenilor. În opinia specialiștilor, 5 mari categorii de vampiri emoționali sunt cei mai periculoși și au puterea de a produce tulburări serioase de personalitate, anume: vampirii antisociali, vampirii histrionici, vampirii narcisiști, vampirii cu comportament obsesiv-compulsiv și vampirii paranoici.

Vampirii antisociali sunt cei care urăsc plictiseala și ignoră regulile sociale, sunt cei dependenți de senzații tari și periculoase.

Vampirii histrionici sunt acele persoane care trăiesc pentru a primi atenție și aprobare din partea celorlalți și joacă adesea rolul de victimă.

Vampirii narcisiști sunt persoane ce se proiectează pe ele însele în centrul universului celorlalți, au o părere foarte bună despre ei și se cred superiori celorlalți, au tendința de a te pedepsi dacă nu faci lucrurile așa cum vor ei, nu pot simți empatie și au o capacitate limitată de a oferi dragoste necondiționată.

Vampirii cu un comportament obsesiv-compulsiv sunt persoanele ce manifestă o atenție excesivă și bolnăvicioasă față de detalii, sunt perfectioniști, perceptivi si puriști, simt nevoia obsesivă de a deține controlul asupra oamenilor și a situațiilor.

Vampirii paranoici sunt persoanele care percep lumea ca fiind un “loc al conspirației.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri