18 Decembrie 2018 publicat în Psihologie 405 share-uri

Abuzul emoțional este o formă de abuz psihologic, prin care poate fi rănită o persoană lăsând urme, de multe ori, de neșters în sufletul și mintea acesteia. Abuzul emoțional poate fi însoțit și de violență fizică de multe ori, explică psihoterapeutul Constantin Cornea.

Este foarte important să cunoaștem semnele abuzului emoțional și ale disfuncționalității în relații, pentru că în acest sens, cunoașterea poate reprezenta recâștigarea puterii interioare și a convingerii că dacă ceva nu este în regulă, putem să facem păși spre schimbare.

Colaboratorul Garbo.ro, psihologul Constantin Cornea, ne explică în acest articol care sunt cele 10 semne ale abuzului emoțional și care sunt efectele sale asupra victimelor.

Manifestarea abuzului emoțional poate conține următoarele aspecte:

Cele 10 semne clare ale abuzului emoțional

1.    Manipularea emoțională a victimei, pentru a obține comportamentul dorit de agresor, fără ca acest comportament să poată fi descris sau atins în vreun fel de victimă. Astfel, orice ar face, persoana abuzată descoperă că călca din lac în puț, tocmai datorită lipsei de logică dar și de înțelegere din partea abuzatorului.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate Tehnici de meditație personalizate: Cum să alegem metoda potrivită în funcție de starea noastră de spirit 

2.    Atacuri verbale, jigniri, comparații jignitoare, critici lipsite de sens legate de orice aspect care privește victima: modul în care se îmbrăca, vorbește, se comportă, sau gândește aceasta.

3.    Devalorizare prin feedback negativ legat de orice interacțiune a victimei. Orice alegere a acesteia îi provoacă abuzatorului: furie, ura, dispreț.

4.    Crearea stării de nesiguranță permanentă legată de relația de cuplu, de relațiile cu prietenii, jobul, societatea.

5.    Reguli haotice și așteptări utopice, ce se schimbă în permanentă, astfel încât victima, orice ar face, nu poate ajunge niciodată la un rezultat satisfăcător pentru abuzator.

6.    Gelozie exagerată, manifestată prin controlul permanent al modului în care își desfășoară viața și activitatea, victima.

Dislexia e superputerea a mii de copii și adolescenți Teribila varsta de 2 ani – ce trebuie sa stii Împreună în arte și simțiri

7.    Șantaj emoțional și devalorizare. Abuzatorul cere victimei să renunțe la valorile și plăcerile proprii pentru a le prelua pe ale lui. Astfel, victima trebuie să renunțe la o relație normală cu propria familie, pentru ca abuzatorul să se simtă iubit. Trebuie de asemenea să renunțe la relațiile cu prietenii, indiferent de genul acestora, pentru a nu stârni gelozia partenerului. Cariera de asemenea nu poate fi mai importantă decât relația cu abuzatorul. Astfel se dorește o devalorizare permanentă și persuasivă a victimei. În cazul în care nu îi sunt satisfăcute cererile, abuzatorul devine rece, lipsit de afecțiune, devine sarcastic sau pur și simplu își ignoră partenera.

8.    Devalorizarea în raport cu ceilalți. La început se manifestă prin mici dezacorduri legate de modul în care victima comunică ceilalți. Pentru că mai apoi, să devină un model de comunicare negativă prin care victima este acuzată că nu se îmbracă cum ar trebui, că nu vorbește ceea ce trebuie, sau că pur și simplu este lipsită de inteligență, indiferent de ceea ce a realizat până atunci. Iar victima, pentru că se află într-o relație emoțional-afectivă, tinde să creadă, din ce în ce mai mult, în ceea ce îi spune abuzatorul, nereușind să mai vadă dincolo de ceea ce acesta îi spune.

România, rata mortalității evitabile prin prevenție - a treia cea mai ridicată din UE Școala Încrederii începe o Revoluție în Educație și încurajează românii să spună STOP bullyingului și violenței în școli

9.    Victimizare. Constă într-o suferință fizică sau psihologică aproape permanentă pe care o reclamă abuzatorul. Acesta se plânge de dureri de cap, dureri abdominale, amețeli, stări de leșin și multe alte, ce apar întotdeauna din cauza comportamentului victimei. Astfel par a se inversa, în mod parșiv, rolurile.

10.    Abuzatorul de fapt nu are nici un fel de empatie legată de victima lui. Nu simte față de aceasta o legătură emoțională sănătoasă pentru că îi lipsește: tandrețea, complimentarea, susținerea emoțională sau consolarea, toate acestea reprezentând ingredientele unei relații normale.

Care sunt efectele abuzului emoțional?

Efectele pot fi absolut devastatoare pentru victimă. Astfel putem vorbi despre: depresie, atacuri de panică, anxietate, gânduri suicidare, stima de sine scăzută, dificultăți de concentrare, frica de a lua decizii, autoinvinovățire.

Deasemenea trebuie să vorbim despre faptul că, victimă, poate suferi transformări dramatice în ceea ce privește: viața sexuală, viața socială, cariera, relațiile cu ceilalți ceea ce poate duce în timp la tulburări psihice grave, la tulburări de persoanalitate, tulburări de comportament, tulburări de adaptare. Ce poate face victima unui abuz emotional pentru a scapa de abuzator?

Victima ar trebui să apeleze la ajutor specializat: psihoterapeut, psihiatru, medic de familie. Pentru că, ieșirea din cercul vicios creat de abuzator este foarte dificilă și nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. De aceea, stabilirea unui plan terapeutic poate reprezenta ieșirea din acea relație toxică, dar și reabilitarea victimei prin corectarea tuturor comportamentelor toxice create de abuzator.

Informatii oferite de Constantin Cornea, psihoterapeut la Clinica Psievolution

Foto homepage: Pexels/ Juan Pablo Arenas


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri