13 Mai 2019 publicat în Psihologie 120 share-uri

"Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata"… Psiholog Constantin Cornea

“ - Ma mai tii minte? Sa ma prezint, sunt “X”. Sunt alcoolic, drogat, fara o relatie sentimentala stabila, am cheltuit tot ce mi-au dat ai mei si nu am realizat nimic, decat un cv impozant al cazierului… asa ca am venit pentru a relua sedintele cu tine acum trei ani…

Am fost la tine cu mama, acum mai bine de 12 ani, impreuna cu parintii. M-au adus ca pe o piesa stricata, prezentandu-ma ca pe un razgaiat. Voiau sa ma repari tu. Tin minte si acum ce le-ai spus si am sa trec in revista acea intalnire pentru a vedea ca ai avut dreptate.

- Apropo, parintii mei stiu ca am venit la tine. Le-am spus ca am ajus la vorbele tale dar nici acum, cum de altfel nu au facut-o nici acum 12 ani, nu vor sa isi recunoasca greselile. Inca invinovatesc pe toata lumea, profesorii, prietenii, societatea, pe Dumnezeu ca m-a facut asa, pe mine… Nu vor nici acum acum sa vada adevarul din pacate…"

Dar sa revenim la poveste. Eram un copil cand am venit la tine prima data. Parintii erau extrem de suparati pe profesori ca nu reusesc sa ma educe. Le-ai spus ca educatia se face acasa in proportie de 80%, la scoala se face, in principal, educatie culturala. Cea sociala sau comportamentala se invata in primul rand acasa. Insa acestea pot fi cultivate daca profesorii sunt sustinuti de parinti prin comportamentul lor general fata de societate si specific fata de mine. Le-ai spus ca un copil are nevoie de parinti ce sa reprezinte un model pentru el. Doar asa imi pot cultiva talentele native, inteligenta cultura, etc…

Din pacate, ei nu puteau fi un model. Tata era si este un alcoolic inveterat, cu foarte multi bani si putere sociala, mama o persoana total umila fata de tata, sa nu cumva sa isi piarda statutul si privilegiile. Si agresiva cu restul lumii, considerandu-se superioara celorlalti. Niciodata nu am inteles pe ce se baza in afara de banii si puterea tatalui meu… (Foto int: Africa Studio/Shutterstock)

Pe niciunul nu l-am vazut vreodata punand mana pe o carte, dar mie mama mi-o cerea urland. Lui tata nu ii pasa, el isi bea coniacul in timp ce mama urla la mine. Apoi, ca un leu, dupa ce mama ma facea cum ii venea la gura, venea sa imi dea lovitura de gratie spunand: esti un prost si nu o sa faci niciodata nimic in viata, asa cum am facut eu!

Mai tarziu am inteles ca nici el nu facuse mare lucru. A fost, de cateva ori, omul potrivit la locul potrivit, a pupat in fund pe cine a trebuit si asta a fost toata strategia lui….dar copil fiind nu stiam asta. Eu doar ma bucuram de privilegii. Pentru ca dupa ce ma umilea, se simtea, cred eu, prost si imi cumpara orice voiam, fara noima, la gramada. Trebuia doar sa fie scump sa vada lumea…

I-ai rugat sa imi faca un program de somn, de masa, de invatat, de joaca. Le-ai spus ca am nevoie de copii cu care sa ma joc, ca am nevoie de sport sa ma dezvolt. Sa ma ajute la lectii cat sunt copil si inca au autoritate pentru a-mi dezvolta functia de memorare, disciplina, cultura. Mai tarziu am inteles ca nu aveau cum sa faca asta pentru ca ei preferau sa se uite la televizor, sa consume alcool, sa mearga la cumparaturi inutile, pentru a avea cu ce sa se laude. Eu nu incapeam in programul lor, nu aveau timp, rabdare, chef. Voiau sa se bucure de banii lor si de tot ceea ce acestia le oferea…

Cand iti vorbea mama despre mine iti spunea ca sunt genial, inteligent cum nu s-a mai vazut. I-ai spus ca aceste calitati trebuiesc cultivate, ca am nevoie de memorie, de cultura, de discutii pe teme diferite. Trebuiau, in viziunea ta, sa ma asculte la lectii, sa imi ofere doar ceea ce merit in raport cu rezultatele mele. Imi amintesc si acum cat de furioasa era mama. Cum sa imi ofere doar ce merit daca eu sunt geniu? Pai eu merit tot! Si mi-au dat cu varf si indesat. Fara sa faca ce le-ai spus.

Mama spunea ca nu vrea sa ma traumatizeze, ca trebuie sa fac totul cu drag. Auzi tu. Sa fac cu drag. Ce copil invata cu drag daca primeste orice doreste? Stateam cu orele pe jocuri si ei beau. Ce am invatat atunci? Ca pot sa fac orice, sa cer orice, trebuind doar sa astept un moment in care unul devenea vulnerabil. Si asta se intampla cand tata era beat sau cand mama era depresiva. Cum ei erau mai mereu in aceste stari, iti dai seama ca nu asteptam prea mult…

Memoria, cultura, bunul simt, raporturile corecte cu ceilalti, respectul, erau notiuni abstracte, necunoscute mie, pentru ca nu imi erau necesare.

Deci tot ceea ce le-ai spus ca conteaza pentru un copil, pentru ei insemna doar sa iasa din zona lor de confort. Sa fie atenti la abilitatile ce imi puteau asigura mai tarziu succesul. Insa efortul era prea mare pentru ei. Preferau sa se bucure de statutul lor, eu crescand ca un animal de casa, pe langa ei, caruia ii satisfaceau toate nevoile fara sa ii ceara nimic.

La scoala a fost foarte greu. Nu pentru mine. Doar pentru ei. Ei erau suparati ca profesorii nu reuseau sa se inteleaga cu mine, sa ma cultive, sa scoata geniul din mine. Dar ce profesor se putea pune cu fitele mele?

Chiuleam, fumam, injuram, nu imi luam notite, faceam misto si mi se parea cool. Cine era vinovat de situatie? Profesorii!

Asa am ajuns, exact cum ai prevazut tu, sa fac 12 clase in 6 scoli. Pana la facultate, ai mei au imbatranit 100 de ani pentru ca se suparau pe toata lumea, dadeau spagi, urlau la profesori, sunau pe toata lumea, se certau cu parintii ce se plangeau de comportamentul meu in raport cu copii lor, imi certau colegii.

Toata lumea era vinovata, toti erau prosti, inculti, lipsiti de pedagogie, pentru ca nu reuseau sa ma imblanzeasca. Mie totul mi se parea o smecherie, ma credeam vedeta. Asa am terminat liceul, fix cum spuneai tu, fara sa stiu mai nimic despre matematica, romana, istorie, geografie, etc. Din cauza alor mei, nu datorita lor. Ei o vad fix invers…

La facultate a fost mai simplu. Am urmat moto-ul tatalui meu. Daca este facultate privata, este pe bani, deci este o afacere. El plateste, eu iau diploma. Deal!

Acasa, totul era dus la extrem. Pe ai mei ii vedeam rar nebauti, ei spuneau ca beau din cauza mea. Poate asa era, dar eu reprezentam rezultatul cresterii lor…

Reluand sedintele cu tine, mi-am dat seama ca sunt alcoolic. Mie mi se parea normal, doar asa faceau ai mei, si aproape toti pe care ii stiam…

Mi-am dat seama cat de geniu sunt cand m-ai rugat sa invat o poezie. Mi s-a parut o idiotenie. Slava Domnului ca te-am ascultat. Mi-a luat o saptamana sa invat trei strofe. Daca nu era vorba de mine, as fi spus ca asa ceva nu exista, doar eram un geniu, nu? Bine, un geniu cand ai mei erau in toane bune. Si un ratat, idiot, cretin, nebun, prost... etc, in restul timpului.

Cititi continuarea pe pagina urmatoare >>>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri