24 Septembrie 2019 publicat în Psihologie 827 share-uri

Acestea sunt zece capcane ale minții pe care trebuie să învățăm să le evităm, pentru a reuși să ridicăm nivelul general al calității vieților noastre.

1. Capcana Victimizării
 

Cu toții ne dorim să nu ni se întâmple anumite lucruri. Uneori suntem victime ale violenței, rănilor, tratamentului abuziv și nedreptății. Este bine să numim și să condamnăm aceste tratamente care ne fac rău.

Dar există și posibilitatea de a ne vedea ca victime chiar și atunci când vina ne aparține sau măcar o parte din vină ne aparține. Soluția la această atitudine este mereu deschiderea spre a primi critică și în același timp de a ne dezvolta auto-reflexivitatea.

Când nu mai cădem în această capcană, trăim asumat și ne recăpătăm puterea de a decide.
 

2. Capcana Răzbunării

Răzbunarea nu este greșită doar din principiu, dar ne facem nouă înșine rău atunci când cauzăm durere unei alte persoane.

Nu înseamnă că atunci când ni s-a comis o nedreptate nu trebuie să cauți dreptate, dar nu prin răzbunare o poți găsi.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 10 Rochii de vară care emană energie și feminitate Transparențele - în tendințe în primăvara-vara 2023! 10 exemple de cum putem integra și purta piesele vestimentare din materiale transparente și semi-transparente în ținutele noastre Pantofii slingback - șic și în tendințe în această primăvară! 10 modele adorabile de pantofi slingback

3. Capcana amărăciunii

Sigur, pot exista motive care ne fac să ne simțim triști. Cu toții avem astfel de motive. Este important însă să nu ne lăsăm atrași în dinamica acestor energii.

Nu putem nega lucrurile care nu sunt tocmai OK, dar a fi fericiți în ciuda acestui fapt, a decide să ne uităm la aspectele care ne fac bine în viață, este o opțiune.

Foto: Lia Koltyrina/ Shutterstock

4. Capcana ego-centrismului

A avea grijă de noi înseamnă a reuși să ne furnizăm energie pozitivă, încurajare, încredere.

Pe de altă parte, ego-centrismul înseamnă a avea o relație foarte proastă cu noi înșine și a încerca să ne obținem nevoile exclusiv prin intermediul celorlalți. Conexiunea emoțională și a primi din jur este normal, dar Ego-centrismul înseamnă a obține aceste lucruri cu orice preț, fără a ne păsa cum îi afectăm pe ceilalți.

Geanta cu aspect împletit integral, din imitație de piele, este în tendințe! 10 modele de genți țesute irezistibile Examen suplimentar față de Evaluarea Națională pentru admiterea la liceu. Se va da pentru 50% dintre locuri Un broker AVBS Credit a intermediat anul trecut un volum de credite în valoare de aproape 11 milioane de euro

Tot ce facem urmărește interesul nostru personal și nevoia de atenție. Toți ceilalți au rolul de a ne umple golul pe care nu suntem conștienți că îl simțim.

5. Capcana nevoii de a câștiga în orice argument

Este foarte important să avem viziuni clare. Să fim siguri de noi și să știm că putem să facem față unei opoziții. De asemenea, este important să îți articulezi poziția pe anumite teme și să o aperi cu argumente clare, coerente și logice.

DAR

Nu trebuie să câștigi în orice argument.

Nu trebuie să avem tot timpul dreptate.

6. Capcana de a-ți păsa prea mult în legătură cu ceea ce cred ceilalți despre tine

Este sănătos să ascultăm critica constructivă venită din partea acelor oameni în care avem încredere. Este indicat să tindem către evoluție, către versiuni din ce în ce mai șlefuite ale noastre și să folosim observațiile venite din exterior din partea persoanelor cu care avem relații sănătoase, ca pe un fel de oglindire pe acest drum.

Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile Vitality Club dă startul sezonului estival de 1 mai cu evenimentul Grill & Chill Designerul Diana Nicolaie debutează pe scena artistică cu o expoziție ieșită din tipare, curatoriată de Ioana Ciocan

Dar nu este deloc sănătos să ne gândim obsesiv la părerea pe care ceilalți o poate avea despre noi. Este un sentiment care paralizează și împiedică evoluția. Trebuie să îndrăznim să fim noi înșine în lume, fără frica de a fi judecați.

Acesta este adevărul: chiar nu trebuie să ne placă toată lume!

7. Capcana faptului că nu învățăm din experiențe

Se spune că ceea ce este mai dureros decât a învăța din experiențe, este a nu învăța din experiențe.

Experiența este cel mai bun profesor al nostru. Experiențele sunt lecții care ne ajută să învățăm lecțiile de care în mod particular avem nevoie în viață.

Lecțiile de viață dureroase sunt semnalul că trebuie neapărat să învățăm ceva în legătură cu noi. DE aceea este necesar să nu fugim, ci să rămânem pe loc, să ne uităm în interiorul nostru și să ne întrebăm, aflând care este semnificația acestei răni. Ar părea că operăm pe rană deschisă, dar este singura modalitate prin care ne putem vindeca și a nu mai repeta experiența.

5 Măști pentru un păr mai sănătos, mai bogat și mai strălucitor 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! 7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor

8. Capcana neputinței

Această capcană se instalează atunci când crezi că nu poți face prea mult și atunci e mai bine să nu faci nimic. O filosofie de viață extrem de dăunătoare pentru indivizi și colectivități.

Adevărul este ca fiecare efort influențează în moduri neștiute TOT CEEA CE E. Cu siguranță nu putem face niciodată totul, însă putem să facem ceva. Fiecare acțiune măruntă contribuie la un țel. Pe termen lung, astfel de mici acțiuni strânse laolaltă, pot face diferența.

Începe cu pași mici și vezi unde aceștia te duc.

9. Capcana de a crede că 'nu meriți'

Este o capcană care ne este comună multora dintre noi. Se spune că ființele noastre sunt precum o avere pe care nu știm că o avem și că suntem cu mult mai puternici în fața vieții, decât am fost învățați să credem.

Perioada postnatală – fericire pură sau provocare? Cum să te pregătești corect pentru a rămâne în echilibru? Stresul scolar la copii – sfaturi si recomandari Testul Panorama in sarcina – indicatii si utilizari

Capcana care ne ține blocași este că nu vedem că suntem ființe infinite, cu valoare infinită. Ești cu adevărat o ființă valoroasă și este un drept din naștere să ai parte de tot ce este mai bun și mai frumos în această lume.

Evită capcana de a nu prețui aspecte ale finței tale - ce îți place, ce sistem de valori ai, ce nevoi ai.

10. Capcana Perfecțiunii

Căutăm perfecțiunea în viață și nu excelența. În timp ce perfecțiunea este o iluzie, excelența este o atitudine, un set de acțiuni care țintesc perfecțiunea.

Excelența este o țintă mult mai onorabilă în viață, este ceea ce ne permite să evoluăm, să creăm, să venim cu soluții noi. Este drumul către atingerea perfecțiunii. Excelența nu aparține unei mentalități rigide asemenea încăpățânării pe care o propune perfecțiunea. Este ceea ce ne poartă către atingerea perfecțiunii, de dragul parcursului mai ales, nu al rezultatului.

Care este capcana care ți-a influențat cel mai mult viața?

Foto homepage: frankie/ Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri