24 Septembrie 2019 publicat în Psihologie 1 share-uri

De cand ma stiu, am fost un tip impulsiv. Eram mereu agitat si in cautarea adevarului absolut. Pentru mine, nu exista decat alb sau negru, bun sau rau...

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata. Psiholog Constantin Cornea

"De cand ma stiu, am fost un tip impulsiv. Eram mereu agitat si in cautarea adevarului absolut. Pentru mine, nu exista decat alb sau negru, bun sau rau. Paradoxal era faptul ca imi faceam prieteni cu mare usurinta pentru ca, de cele mai multe ori, sa ajungem sa ne certam ingrozitor pentru chestii marunte. Nu reuseam sub nicio forma sa ma stapanesc si ma simteam tot timpul sub presiune. Iar aceasta presiune era sa imi distruga viata.

Inca din perioada copilariei aveam crize de nervi, saream la bataie imediat chiar daca in marea majoritate a cazurilor plecam batut si umilit. Iar asta ma inraia pe zi ce trece. Imi spuneam ca va veni momentul in care am sa le arat eu lor cine sunt.

Sufeream ca un caine cand nu eram bagat in seama din cauza felului meu de a fi. Iar daca cineva o facea, initial sufocam persoana respectiva cu atentia si dorinta mea de a face in permanenta ceva pentru ca mai apoi, de fiecare data, sa ajungem sa ne certam crunt.

Toata viata am avut stari depresive in care nu doream sa mai vad pe nimeni. Pentru ca dupa o perioada scurta sa simt din nou presiunea de face lucruri.

In copilarie parintii au facut tot ce au crezut ei de cuviinta pentru a ma indrepta. M-au batut, m-au pedepsit, mi-au explicat cu frumosul, mi-au oferit cadouri, insa nimic nu ma putea aduce pe calea cea buna.

Adolescenta a fost ingrozitoare. Chiuleam mereu, aveam rezultate foarte slabe la invatatura, ma bagam in tot felul de relatii cu persoane care mai de care mai ciudate, consumam alcool si jucam jocuri de noroc. Ai mei au facut tot ce a tinut de ei ca sa ma ajute sa termin o scoala, insa la bac ni s-a infundat. Nu am reusit sa invat niciodata pentru a putea trece acest examen si asta m-a infuriat si mai tare. Aveam senzatia ca toata lumea are ceva cu mine si toti imi vor raul. Ma simtea haituit si abandonat.

Cand m-au adus la psihoterapie, am considerat ca ma cred nebun si nu eram dispus sa discut nimic, pentru ca nu credeam ca am eu o problema. Problemele le aveau ceilalti ca nu ma intelegeau. Au fost cateva luni cand am comunicat cu mare greutate ceea ce simt. Cand am auzit prima data de indicatia de a consulta si un psihiatru, am crezut ca iau foc. Insa ai mei te-au ascultat si mi-au spus ca ei nu mai fac nimic pentru mine daca nu te ascult. Mi-ai explicat de ce era nevoie de tratament si la inceput nu am vrut sa ascult. Speriat ca ai mei ma vor abandona, am inceput si medicatia.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri