Să ne gândim la cum va fi după ce se încheie această criză, să atragem pozitivismul, să ne imaginăm cum ne vom revedea cu toți cei dragi și cum ne vom relua activitățile.

de Georgiana Spătaru, psiholog și facilitator de dezvoltare personală

Unii aleg izolarea ca metodă de relaxare sau de regăsire personală. Puțini însă o văd ca pe o oportunitate. Există nenumărate efecte negative pe care izolarea socială și izolarea extremă le pot avea asupra minții și a corpurilor noastre.

De ce este atât de complicat să trăim în izolare? Pentru că suntem ființe sociale. Asta în primul rând. Iar felul în care ne raportăm la noi prin intermediul celor din jur ne ajută să ne reperăm emoțional. Așteptăm confirmări, ne ajută un gest frumos, o vorbă spusă la momentul potrivit, o îmbrățișare lungă, un zâmbet. Suntem dependenți de oameni, așa cum suntem de aer.

Ce facem totuși când apar gândurile negative? Important e să nu lăsăm această stare să ne conducă, ci să știm să deținem controlul, să ne dorim să rămânem pozitivi. Să găsim potențial în timpul liber pe care-l avem la dispoziție și să-l fructificăm pentru starea noastră de bine.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 2 aspecte de care să ții cont pentru amenajarea unui colț cu piscină în curte 7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor Cum să-ți decorezi camera de zi cu buget redus: 7 trucuri de urmat

Atunci când suntem în situații noi de viață, în perspective pe care nu le-am mai gestionat în trecut, mintea noastră emite de pe undele gamma ale creierului. Această Corona-criză este o astfel de situație! Așa că acum e momentul tău! Folosește-ți toate resursele personale – talentele, atitudinile deja formate, abilitățile și cunoștințele - pentru a genera soluții noi, pentru a trece cu bine peste perioada de izolare!

1. Îmbrățișează tehnologia!

Acum, mai mult ca oricând, tehnologia ne salvează! După circa trei săptămâni petrecute de bună voie în izolare, dar având acces la comunicarea liberă cu ceilalți, prin intermediul tehnologiei, o persoană poate să simtă o conexiune mai personală cu ceilalți, o apreciere mai mare pentru viață și o concentrare mai bună, fiind, în general, poate chiar mai fericit decât înainte. Reconectarea cu alți oameni poate reduce singurătatea și ne poate ajuta să ne readucem la o sănătate mentală și fizică bune. Așadar, poate e momentul pentru un apel video cu un prieten drag, cu părinții sau cu colegii de muncă, ce spuneți?

Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România Iubirea de sine. Cum poți să te regăsești în câțiva pași simpli Designerul Diana Nicolaie debutează pe scena artistică cu o expoziție ieșită din tipare, curatoriată de Ioana Ciocan

2. Dansează, cântă și visează!

Cea mai importantă resursă din viața noastră suntem noi! Poate sună exagerat să ne dorim să cântăm, să dansăm, să visăm, însă pentru mintea umană, e fabulos! Măcar câteva minute pe zi să ne acordăm viețile la starea de bine, că în rest suntem oricum conectați la realitatea actuală. Să fim egoiști măcar puțin, pentru că ne datorăm o minte vie, sănătoasă, limpede. Să ne gândim la cum va fi după ce se încheie această criză, să atragem pozitivismul, să ne imaginăm cum ne vom revedea cu toți cei dragi și cum ne vom relua activitățile. Ne face bine să ne descătușăm emoțiile, sa dansăm cu copiii noștri prin casă, să cântăm împreună cu ei, să nu ne lăsăm acaparați de situația momentului într-atât încât să uităm de lucrurile simple, care ne bucură.

Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar
Foto: By fizkes /Shutterstock

3. Nu uita de sport!

Se încadrează aici și dansul, menționat mai sus, însă putem mai mult. Sportul ne ajută inimaginabil de mult să trecem prin această perioadă, ne ajută să rămânem echilibrați fizic și mental, așa că nu omiteți să faceți mișcare zilnic! Sunt atât de multe opțiuni de a face asta, cursuri online, coaching pe Youtube, LIVE-uri pe Facebook sau pe Instagram cu sesiuni de mișcare ținute de traineri specializați. Profitați și luați-vă astfel doza de energie zilnică.

Citește continuarea pe pagina următoare >>> 


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri