19 Decembrie 2019 publicat în Sarcina 67 share-uri

Iată câteva exemple de lucruri pe care să nu le faci în timpul sarcinii:

Sarcina poate schimba complet modul de viață al unei persoane, cu atât mai mult cu cât anumite activități și obiceiuri ar trebui evitate, cel puțin până la venirea pe lume a bebelușului.

În momentul în care afli că ești însărcinată, întreaga viață ți se reordonează. Toate aspectele vieții tale - de la sarcinile profesionale la obiceiurile personale - pot suferi modificări în perioada în care ești gravidă. Deodată, lucrurile despre care credeai că îți sunt indispensabile, cum ar fi pantofii cu toc devin un risc pentru dezvoltarea copilului, de aceea este indicat să renunți la multe dintre acestea. Iată câteva exemple de lucruri pe care să nu le faci în timpul sarcinii:

Nu picta camera copilului

Vopselele pot cauza iritații dacă intră în contact cu pielea. De asemenea, vaporii din acestea - mai ales în cazul celor pe bază de ulei - pot fi dăunători organismului. Nu există o metodă precisă de măsurare a toxicității în urma expunerii la astfel de substanțe, dar este indicat să nu pictezi camera copilului în timpul sarcinii, pentru a evita situațiile neplăcute.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte Iubirea de sine. Cum poți să te regăsești în câțiva pași simpli Cum poți prelua controlul corpului tău prin alimentație și mișcare

Pentru a determina perioada în care se va naște bebelușul, poți folosi un calculator sarcina, astfel încât să fii pregătită din timp pentru maternitate. Odată ce îți faci o idee despre data nașterii copilului, poți ruga prietenii sau membrii familiei să te ajute cu amenajarea camerei celui mic, astfel încât să fie gata la timp, iar tu să fii în siguranță pe parcursul sarcinii.

Nu consuma cafeină în exces

Chiar dacă te numeri printre persoanele care au nevoie de cafeină ca să aibă energie întreaga zi și să să își poată desfășura în bune condiții activitățile cotidiene, nu trebuie să abuzezi de acest stimulent. Nivelurile moderate de cafeină, respectiv între 150 și 300 de miligrame pe zi nu reprezintă un pericol. Însă, dacă această cantitate este depășită, fătul ar putea avea de suferit, pentru că metabolismul său este în plină dezvoltare. Totodată, nu trebuie să pierzi din vedere că acest stimulent nu se găsește doar în cafea și ceai. Ciocolata, băuturile răcoritoare, precum și anumite medicamente pot conține cafeină.

Horoscop Aprilie 2023: A doua lună a primăverii ne aduce putere interioară, transformare vindecătoare și iubire Ghid pentru alegerea mobilierului interior Pantaloni cargo de damă House: cum să-i porți în 2023

Nu purta pantofi cu tocul înalt

Pe măsură ce sarcina va avansa, centrul tău de greutate se va schimba. Drept urmare, la un anumit moment, s-ar putea să nu îți mai poți menține prea bine echilibrul, iar gleznele umflate îți vor limita opțiunile în materie de pantofi. Astfel că, în timpul sarcinii, încălțămintea înaltă ar trebui evitată. Pantofii stiletto cu tocuri mai mari de 7 centimetri ar trebui înlocuiți cu cei cu platforme confortabile.

Nu fuma și evită fumătorii

Tutunul dăunează sănătății tale și a bebelușului. De aceea, în timpul sarcinii, este recomandat să renunți la acest viciu, dacă ești fumătoare. De asemenea, fumatul pasiv este la fel de nociv. Există aproximativ 4.000 de substanțe chimice, unele dintre ele responsabile pentru dezvoltarea anumitor tipuri de cancer, pe care le respiri atunci când fumezi pasiv. Expunerea la fumul de țigară în timpul sarcinii poate duce la avort și naștere prematură. Totodată, bebelușul poate avea probleme cu greutatea, precum și dificultăți de învățare și dezvoltare pe măsură ce crește.

Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Vrei să lucrezi într-un spaţiu de coworking? Iată ce trebuie să ştii  Activități de Paște 2023 în Veranda Mall: vino să vezi ce surprize aduce Iepurașul în acest an!

Nu sta prea mult într-un loc

În timpul sarcinii, să stai în aceeași poziție pentru o perioadă lungă de timp poate deveni problematic. Sedentarismul poate duce la umflarea gleznelor și la diferite probleme la nivelul vaselor sangvine (circulația sângelui are de suferit). Încearcă, așadar, să faci pauze scurte și dese și să te miști la intervale regulate. De asemenea, dacă ești la extrema cealaltă și mergi foarte mult pe jos, nu uita să te odihnești regulat. Prudența este cea mai bună alegere în timpul sarcinii.

Sursă foto: Anna Kraynova/ Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri