18 Iulie 2019 publicat în Tratamente naturiste 1359 share-uri

Murele sunt delicioase, pot fi consumate ca atare sau în sucuri, smoothie-uri, salate de fructe ori chiar în prăjituri. Murele reprezintă o excelență sursă de minerale și vitamine, antioxidanți, fibre și alți nutrienți.

Murele sunt bogate în antioxidanți, conținând și resveratrol, cunoscut că fiind cel mai puternic antioxidant din natură. Acestea mai conțin minerale precum magneziu, fosfor, potasiu, calciu, mangan, vitamine (A,C,E), dar și antioxidanți, fibre și alte substanțe cu efect benefic asupra organismului.

Ce beneficii prezintă consumul de mure?

Murele au fost studiate ani la rând pentru proprietățile lor nutriționale și pentru efectele preventive ori curative pentru o lista lungă de afecțiuni.

Murele – recomandate în regimul de rutină al persoanelor cu risc sau boli cardiovasculare

Murele sunt bogate în antioxidanți, în vitamine și minerale care susțin funcțiile inimii și sănătatea sistemului cardiovascular. Consumul acestora poate duce la scăderea colesterolului rău (LDH) și creșterea moderată a colesterolului bun cu rol protectiv (HDL), scăzând riscul de dezvoltare sau evoluție a aterosclerozei.[1]

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România

Ateroscleroza afectează tot mai multe persoane, cu vârste tot mai tinere. Această se caracterizează prin depunerea grăsimilor în pereții arterelor, rigidizandu-i și conducând la hipertensiune arterială. Prin evoluția sa, placa de aterom poate duce la ruperea endoteliului, a țesutului care căptușește arterele și care prezintă multiple roluri, printre care și protecția împotriva coagulării. Prin injuriile create endoteliului, coagularea este activată și la locul respectiv se va formă un tromb (cheag), ducând în timp la scăderea fluxului sanguin sau chiar la blocarea completă a vasului (infarct). Dacă artera afectată se nimerește să fie localizată la nivelul inimii sau la nivel cerebral, se pot produce infarcte și accidente vasculare. De asemenea un cheag de sânge (un tromb) se poate desprinde de la locul unde s-a format și poate migra în alte vase, la distanță, așa se explică de ce persoanele cu varice în stadiu avansat pot avea risc de infarct pulmonar.

Concluzionând, orice posibilitate de a preveni sau reduce procesele aterosclerotice merită tot efortul nostru. Murele intervin în prevenția și scăderea riscurilor date de ateroscleroză.

Putem spune de asemenea, conform studiilor menționate în referințe, că murele ar trebui să existe în dietă celor care suferă de hipertensiune arterială, jucând un rol pozitiv în managementul acesteia.

Consumul de mure ajută în reducerea stresului oxidativ

Stresul oxidativ stă la baza multor afecțiuni. În general alimentele bogate în antioxidanți au rolul de a reduce radicalii liberi și de a ajută sistemele să își mențină funcțiile.

Murele reglează glicemia

Consumul de mure prezintă efecte pozitive în cea ce privește scăderea rezistenței la insulină în diabetul zaharat de tip II și de asemenea în stimularea metabolismului grăsimilor.[2]

Murele ajută la pierderea surplusului de kilograme

Consumul de mure ajută în procesele de slăbire, anumiți nutrienți și antioxidanți din mure acționând asupra adipocitelor (celulelor grase).

Murele ajută în reglarea tranzitului intestinal

Fiind bogate în fibre, în apă și în antioxidanți, murele ajută în tratarea constipației și a altor tulburări de tranzit. Este important de menționat că conțin semințe mici, de aceea în unele cazuri trebuie cerut acordul medicului pentru consumul acestora (de exemplu în diverticuloza colonica sau postoperator după o intervenție digestivă etc.).

Murele conțin de asemenea nutrienți și vitamine ori minerale necesare bunei funcționari a sistemului imunitar. Acestea joacă și rol antiobezitate, fiind considerate de asemenea alimente cu potențial antiinflamator și antibacterian. În ceea ce privește aceste din urmă beneficii, cercetătorii încă nu s-au pronunțat cu certitudine asupra gradului de implicare a nutrienților din mure sau asupra mecanismelor exacte de acționare, însă este cert că aceste efecte există. [3]

Murele prezintă de asemenea acțiune antimutagena, intervenind în prevenirea apariției cancerului.[3]

Murele îmbunătățesc memoria și ne întineresc

Cercetările clinice recente au demonstrat că murele pot preveni bolile neurodegenerative legate de vârstă și îmbunătățesc funcțiile motorii și cognitive. Murele sunt, de asemenea, capabile să moduleze căile de semnalizare implicate în inflamație, supraviețuirea celulară, neurotransmiterea și amplificarea neuroplasticității. Efectele neuroprotectoare ale murelor asupra bolilor neurodegenerative sunt legate de antocianina, acidul cafeic, catechina, quercetinul, kaempferolul și taninul.[4]

Important: pentru orice aliment putem dezvoltă alergii sau intolerante. Este recomandat să verificați toleranță personală pentru alimente și să cereți sfatul medicului înainte de a lua orice decizie nutritionala.

Referinte: 

[1] Effects of Berries Consumption on Cardiovascular Risk Factors: A Meta-analysis with Trial Sequential Analysis of Randomized Controlled Trials

[2] Blackberry Feeding Increases Fat Oxidation and Improves Insulin Sensitivity in Overweight and Obese Males

[3] The blackberry fruit: a review on its composition and chemistry, metabolism and bioavailability, and health benefits.

Foto main: By GoncharukMaks/ shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri